Social Media

Brașov

144 proiecte selectate – stagii de practică pentru elevi cu fonduri UE. Opt sunt în județul Brașov

O linie de finanțare în buna derulare a căreia m-am implicat în mandatul meu de ministru al fondurilor europene – Învățarea practică a elevilor prin stagii la angajatori – își arată rezultatele.

Publicat

pe

Recent, Ministerul Fondurilor Europene – Autoritatea de Management POCU a anunțat că a selectat 144 proiecte în valoare de 333,7 milioane lei (aproximativ 70 milioane Euro) pentru a susține parteneriatele dintre școli și angajatori și stagiile de practică pentru elevi.

Lista (disponibilă aici) nu e încă cea finală întrucât sunt permise contestații pentru cei respinși.

Dar pentru județul Brașov avem vești bune.

Din cele 144 proiecte admise la finanțare UE, 8 (opt) proiecte vor fi implementate în județul Brașov în valoare totală de 18.483.082 lei.

Iată organizațiile lider de proiect care au obținut fondurile nerambursabile POCU, pe care le felicit și le rog să folosească cu eficiență și folos acești bani pentru cariera celor câteva mii de elevi dar și pentru asigurarea unei forțe de muncă bine calificate pentru economia zonei noastre.

RAPTRONIC PROCESS ENGINEER ING SRL a obținut cel mai mare punctaj dintre proiectele brașovene, 96 puncte din 100 maxim posibile și va implementa proiectul ”Stagii de practică și consliere profesională pentru elevii din regiunea Centru” în valoare de 2.372.453 lei din care asistența financiară nerambursabilă va fi de 2.253.831 lei.

FIRST JOB SCHOOL SRL va implementa trei proiecte:

”Pregătește-ți cariera pentru viitor!” în valoare de 2.361.995 lei din care asistența financiară nerambursabilă va fi de 2.243.895 lei

”START – De la școală la un loc de muncă sigur” în valoare de 2.359.215 lei din care asistența financiară nerambursabilă va fi de 2.241.305 lei.

”Participarea la programe de învățare la locul de muncă – premisă pentru viitoarea carieră” în valoare de 2.375.460,56 lei din care asistența financiară nerambursabilă va fi de 2.256.685 lei.

ULTRA TRAINING SRL va implementa proiectul ”ToolBox – Instrumente practice pentru un viitor de succes” în valoare de 2.370.290 lei din care asistența financiară nerambursabilă va fi de 2.264.335 lei.

FUNDATIA ADEPT TRANSILVANIA va implementa două proiecte:

”ACCES – Abordarea Coerentă și Competitivă a Educației Școlare” în valoare de 2.295.604 lei din care 2.261.514 lei.

”FASP – Facilitarea Autodepășirii prin Stagii de Practică” în valoare de 2.287.869 lei din care asistența financiară nerambursabilă va fi de 2.287.869 lei

MIELE TEHNICA SRL va implementa proiectul ”START Cariera ta începe acum” în valoare de 2.284.926 lei din care asistența financiară nerambursabilă va fi de 2.170.676 lei.

Deși nu cunoaștem partenerii și conținutul propus de fiecare proiect selectat, organizațiile vor face publicitatea necesară de îndată ce vor semna contractele de finanțare. Durata maximă în care ele își vor putea implementa proiectele este de 2 ani. În fiecare proiect trebuie sprijiniți minimum 140 elevi dar majoritatea proiectelor și-au asumat sprijinirea unui număr mai mare decât acest nivel obligatoriu.

Ideea finanțării cu fonduri europene a stagiilor de practică pentru elevi a fost pusă în consultare publică în 2018 de ministrul de atunci al fondurilor europene, Rovana Plumb iar în 24 mai 2019, în interimatul asigurat de Eugen Teodorovici, apelul a fost deschis oficial (detalii aici, inclusiv ghidul inițial), cu termen limită 30 iulie.

În mandatul meu de ministru al fondurilor europene, prin dialogul cu organizațiile interesate și reprezentative am decis nu doar prelungirea termenului limită până la 12 septembrie 2019 dar și o modificare importantă cu privire la eligibilitatea cheltuielilor: am permis și partenerilor de practică (companiilor, angajatorilor) să facă cheltuieli pentru a înființa/ dezvolta laboratoare, ateliere sau alte medii de practică. Inițial doar unitățile de învățământ puteau folosi finanțarea atrasă pentru astfel de cheltuieli.

Iată care sunt principalele activități eligibile care cu siguranță se vor regăsi și în cele 8 proiecte selectate:

Organizarea și derularea programelor de învățare la locul de muncă

Se pot organiza stagii de practică pentru elevi, inclusiv prin învățământ dual, instruire practică, laborator tehnologic etc (în conformitate cu metodologiile aplicabile fiecărui tip de activitate, după caz).

Sprijin pentru crearea de medii de practică corespunzătoare – logistică, tehnică şi tehnologică – necesară valorificării cunoştinţelor teoretice primite de practicant în cadrul procesului de instruire:

  • Asigurarea condiţiilor materiale – utilaje, echipamente, materii prime, materiale consumabile, energie şi celelalte utilităţi necesare pentru practica elevilor, asigurarea echipamentelor de lucru şi de protecţie, a cheltuielilor necesare pentru asigurarea securităţii şi sănătăţii în muncă, examinările de medicină a muncii şi analize medicale obligatorii pentru elevi, pe perioadele de formare derulate la operatorul economic si la unitatea de învăţământ;
  • Asigurarea condiţiilor necesare (dotări, materii prime, materiale consumabile, utilităţi etc) pentru derularea probelor de admitere, pentru evaluarea continuă a elevilor în cadrul pregătirii practice şi a examenelor de certificare a calificării profesionale a elevilor;
  • Asigurarea spaţiilor de instruire cu dotările aferente pentru pregătirea teoretică şi componenta de pregătire practică – laboratoare, ateliere.

Furnizarea de servicii de consiliere și orientare profesională

Dezvoltarea sistemului de învățare la locul de muncă, în special:

Crearea unui sistem de informare coordonată, în ambele sensuri: de la companii către unitățile de învățământ privind nevoile lor de instruire, precum și de la unitățile de învățământ către întreprinderi, pentru a răspunde nevoilor actuale și viitoare ale pieței muncii la nivel regional/local. Se va avea în vedere includerea în acest sistem de informare și a părinților/ tutorilor elevilor, în vederea informării acestora asupra beneficiilor participării elevilor la programe de internship și la stagii de practică, prezentarea de modele de succes, bune practici etc.

Activitati de sprijin a sistemului de învățare la locul de muncă

  • activități de tip firmă de exercițiu, competițiilor și târgurilor pentru firme de exercițiu;
  • organizarea competițiilor profesionale și a concursurilor pe meserii;
  • organizarea de programe de internship/traineeship;
  • organizarea de activități inovative de facilitare a practicii;
  • elaborarea și utilizarea de instrumente inovative de consiliere, orientare, evaluare a competențelor, inclusiv prin intermediul tehnologiei informațiilor și comunicațiilor.

Iată care au fost entitățile / tipurile de organizații eligibile pentru a solicita finanțare:

  • Structuri/agenţii/organisme relevante, subordonate/coordonate de către Ministerul Educației Naționale
  • Angajatori – companii
  • Asociaţii profesionale
  • Camere de comerţ şi industrie
  • Organizaţii sindicale şi organizaţii patronale
  • ONG-uri
  • Instituţii şi organizaţii membre ale Pactelor Regionale şi Parteneriatelor Locale pentru Ocupare şi Incluziune Socială
  • Instituţii şi organizaţii membre ale consorţiilor şi parteneriatelor regionale şi locale în domeniile ocupării, educaţiei şi formării profesionale
  • Furnizori publici şi privaţi de orientare şi consiliere profesională
  • Instituții de Învățământ gimnazial, liceal și postliceal

Cererile de finanțare trebuiau să vizeze grupuri țintă cu domiciliul în regiunile mai puțin dezvoltate ale României: Nord-Est, Sud-Est, Sud Muntenia, Sud-Vest Oltenia, Vest, Nord-Vest și Centru.

Stagiul de practică pentru elevi se poate desfășura și la angajatori din Regiunea București-Ilfov.

 

 

Continuare

Camera Deputaților

Calendar articole

aprilie 2020
L Ma Mi J V S D
 12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
27282930  

Articole de interes