Social Media

Deputat PSD

Sprijin pentru firme, angajați, populație – Proiecte de lege inițiate în Parlament de PSD

Partidul Social Democrat înțelege să legifereze pentru binele românilor, așa cum a făcut de la începutul acestui mandat parlamentar.

Publicat

pe

Astfel, PSD, alături de ALDE și PRO România, va propune un proiect de lege în spijinul companiilor și angajaților.
Este nevoie de adoptarea unor facilități fiscale, precum și de amânare și reeșalonare de plăți acordate pentru a ajuta societățile și oamenii să treacă peste criză.

Iată și lista prevederilor:

Art. 1

(1) La cererea contribuabilului, operator economic, se amână la plată contribuțiile de asigurări sociale aferente veniturilor din salarii și veniturilor asimilate salariilor, așa cum sunt definite la art. 146 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, pentru o perioadă de 3 luni, începând cu luna martie 2020.
(2) La cererea contribuabilului operator economic, plata contribuției de asigurări sociale pentru aceste 3 luni se va face eșalonat, în următoarele 12 luni ulterioare încetării facilității instituite la lit. a), în proporție de 50% din volumul total scadent.
(3) Facilitățile prevăzute la alin. 1 si 2 se acordă sub condiția păstrării valabilității contractelor de muncă existente la data de 1 martie 2020 pentru o perioada de 9 luni de la intrarea in vigoare a prezentei legi.
(4) Pe perioada acordării facilităților de la alin. 1 si 2, salariații beneficiază de vechime în muncă, iar contribuțiile sociale obligatorii vor fi completate de la bugetul de stat.

Art. 2.

La cererea contribuabilului, operator economic, se amână la plată contribuția asiguratorie pentru muncă aferentă veniturilor din salarii și veniturilor asimilate salariilor, așa cum sunt definite la art. 219 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, pentru o perioadă de 3 luni, începând cu luna martie 2020.

Art. 3

Contribuabilii operatori economici, nu vor plăti dobânzi sau penalități de întârziere pentru perioada cât timp plata contribuțiilor este amânată.

Art. 4
(1) La cererea beneficiarului , persoane fizice și operatori economici , se amâna la plată, pentru o perioada de 3 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, plata serviciilor de utilități (apă, energie, gaze, salubritate, servicii telefonice și de internet, cablu TV) pentru toți beneficiarii de astfel de servicii de pe teritoriul României.
(2) La expirarea perioadei de trei luni menționate la alin. (1), beneficiarii de servicii de utilități vor plăti sumele scadente, eșalonat, pe o perioadă de 12 luni de la expirarea perioadei, fără a li se percepe dobânzi și penalități de întârziere.
(3) Furnizorii de servicii de utilități vor eșalona debitele restante fără a depăși raportul de 1/12 pe lună.

Proiect de lege acordare facilități fiscale – Proiect de lege facilitati fiscale

Proiect de lege șomaj tehnic – Proiect de lege somaj tehnic

Proiect de lege rambursare credite – Proiect de lege rambursare credite 

Proiect de lege scutire plată chirie – Proiect lege scutire plata chirie

Continuare

Camera Deputaților

Calendar articole

aprilie 2020
L Ma Mi J V S D
 12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
27282930  

Articole de interes