Social Media

Deputat PSD

Program de stimulare a participării la educație a copiilor cu părinți plecați la muncă în străinătate

În 28 august 2019, la Canal 33 TV, prezentam o inițiativă importantă a Ministerului Fondurilor Europene – un program de finanțare pilot, de 10 milioane euro, dedicat copiilor din regiunea Nord-Est ai căror părinți nu sunt lângă ei ci sunt plecați la muncă în străinătate.

Publicat

pe

Alesesem regiunea Nord Est pentru a interveni pentru că această este zona cea mai afectată de sărăcie a României și printre cele mai sărace din întreaga Uniune Europeană, o regiune cu rata cea mai mare de depopulare datorită plecării populației active și cu o nevoie de sprijin dedicat, care să nu o pună în competiție cu restul regiunilor.
Mă bucur însă că inițiativa noastră a fost preluată și extinsă și, în sfârșit, linia de finanțare s-a lansat, într-un final, în 25 februarie 2020, cu termen limită de depunere a proiectelor 25 mai 2020.
Bugetul oferit este de 30 milioane de euro dar acesta trebuie să acopere acum șapte regiuni de dezvoltare (Nord Est, Sud Est, Sud Muntenia, Sud Vest Oltenia, Vest, Centru și Nord Vest), cu o medie de puțin peste 4 milioane de euro per regiune (precizez că alocarea / competiția rămâne una națională, nici o regiune nu are un buget propriu garantat, totul depinde de interesul local al organizațiilor de a depune proiecte).

Este un început, nevoia de suport este mai mare, dar sunt sigură că organizațiile care vor câștiga finanțare vor oferi servicii și suport de cea mai bună calitate copiilor și celor care îi îngrijesc aici, acasă, cât timp părinții lucrează în afara țării. De asemenea, prin mecanismul de supracontractare, sunt sigură că vor putea fi finanțate mai multe proiecte în regiunile cu mai mare nevoie, dincolo de bugetul anunțat.

Reamintesc că în cadrul acestui apel pot cere finanțare singure sau în parteneriat:

• școli publice și private din rețeaua școlară națională, furnizori de servicii de orientare sau consiliere școlară, parteneri sociali din învățământul preuniversitar, instituții de cult și asociații religioase, instituții guvernamentale cu atribuții în domeniul incluziunii sociale, dar și ONG-uri.

Prin proiecte vor fi sprijiniți:

• preșcolari, elevi din învățământul primar, gimnazial, secundar superior,
• părinți / tutori / persoane care au în griljă copilul cu părinți plecați la muncă în străinătate.

Pentru a fi eligibili să beneficieze de ajutor și de serviciile din proiect, copiii vor avea domiciliul sau reședința în una dintre cele șapte regiuni și unul dintre părinți plecat de cel puțin 6 luni în străinătate.
Aceste aspecte vor fi stabilite printr-o anchetă socială realizată de organizațiile care implementează proiectele.
Prin această linie de finanțare POCU pot fi finanțate proiecte mici sau proiecte mari.

În cadrul proiectelor mici numărul minim al preșcolarilor și elevilor sprijiniți trebuie să fie de 30 per proiect. Valoarea maximă eligibilă va fi de 300.000 euro per proiect.
În cadrul proiectelor mari numărul minim al preșcolarilor și elevilor sprijiniți trebuie să fie de 91 per proiect. Valoarea maximă eligibilă va fi de 1 milion euro per proiect.

Concret, organizațiile care obțin fondurile UE vor oferi un pachet integrat de servicii pentru fiecare copil inclus în proiect, constând din:

  • Acces la program Școală după Școală, suport educațional suplimentar și/sau complementar, dezvoltare deprinderi de comunicare și limbaj, abilități sociale
  • Servicii psiho-sociale de sprijin
  • Activități recreative și de socializare: ateliere și workshop uri creative, de dezvoltare a abilităților manuale, musicale, activități sportive, vizite, excursii, drumeții, tabere etc.
  • Subvenții de maxim 1800 lei/an/copil pentru sprijin material, sume care pot fi cheltuite pentru: hrană, asigurarea de rechizite și materiale educative, echipamente și materiale destinate activităților recreative/sportive, cheltuieli cu deplasarea la unitatea de învățământ.

Mai jos puteți consulta parcursul complet al inițiativei precum și ghidul solicitantului la zi.
Ghidul consultativ lansat în august 2019: detalii aici
Prezentarea inițiativei: Facebook/RoxanaMinzatuBrasov
Emisiunea integrala, aici:Canal 33
Ghidul final lansat recent de Ministerul Fondurilor Europene, cu termen limită 25 mai 2020: îl regăsiți aici.

Continuare

Camera Deputaților

Calendar articole

aprilie 2020
L Ma Mi J V S D
 12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
27282930  

Articole de interes